Back In Black

Mergeam pe cheiul Dambovitei cu 60 km/h si dintr-o data m-am trezit vorbind “Haide la mare!E drumul spre Autostrada Soarelui”. As fi dat naibii tot ceea ce aveam de lucru pentru inca o zi la malul marii chiar daca n-au trecut nici 3 saptamani de cand am vazut-o ultima oara. Dar se pare ca nebunia mea nu a coincis cu a colegelor cu care ma inghesuisem intr-o Mazda 3. Pretextele de genul “n-am facut plinul”, “n-am indeajuns de multi bani la mine” si altele m-au facut sa ajung pana la urma tot intr-o pizzerie obscura de prin Dristor.

Uneori(din ce in ce mai des) imi vine sa-mi iau campii, sa dau totul dracu’, sa ma urc intr-o masina si sa plec oriunde. Dar n-am cum. Si astept. Astept sa treaca juma’ de vara ca sa ma pot aseza linistita pe-o bordura sa-mi aprind o tigara si sa-mi zic “A trecut si e totul bine!”.

Mi-am inchis telefonul peste noapte. Vroiam sa dorm pana tarziu si ma saturasem sa fiu deranjata de mesaje sau telefoane.
L-am redeschis tarziu, undeva, dupa-amiaza si-am vazut un mesaj de la o amica:
“Bei o cafea?”.
Cu toate planurile mele de a sta sa dorm, sa zac sau altele din acest ciclu, am sunat-o si am stabilit sa ne vedem in doua ore in locul in care mergem de obicei.

Grabita, imi cautam de imbracat prin sifonier cand mi-au picat privirile pe fereastra deschisa. Atunci am vazut ca afara e soare si pasarile ciripeau. Pe fundal se auzea Morcheeba-Let me see. Atunci mi-am zis stop!

Am zile in care ma trezesc dimineata, imi fac o cafea daca mai am timp si la 7 ies pe usa, urmand sa ma intorc la 10 noaptea. Sunt zilele alea in care nu mai am timp sa mananc, zilele in care alerg dintr-o parte intr-alta a Bucurestiului, zilele in care ma tarasc prin tot felul de mijloace de transport prin care pute a transpiratie si a usturoi, zilele in care ajung acasa si cad lata, zilele in care ma apuca 2.30 si-mi vine sa plang ca n-apuc sa dorm nici in noaptea aia.

Am ajuns sa nu mai am timp sa ma bucur de o melodie si nici macar n-am observat ca aproape a venit vara, iar eu inca umblu in cizme. Am obosit, m-am saturat sa ma comport de parca as fi bagata in priza sau sa iau calmante ca sa nu ma mai simt atat de tensionata. Visez paturi cu ochii deschisi, iar timpul mi-e din ce in ce mai limitat. Trebuia sa spun stop!

M-am linistit si-am plecat la cafea. Nu stiu exact din ce motiv, dar m-am simtit excelent. Poate compania, poate localul, poate muzica, poate faptul ca afara era soare si cald, iar eu eram imbracata lejer, fara negru, fara tocuri si nu caram dupa mine tot felul de mape.
Am iesit dupa 3 ore si jumatate din local si nici nu stiam cand a trecut timpul sau cand a plouat atat de mult. Mirosea a proaspat, a curat, a vara timpurie. Mi-am luat la revedere cu zambetul pe buze si-am plecat spre casa aproape fluierand de fericire…

Da, vin din nou şi am bilet, chestie care mă face extrem de fericită. Chiar dacă răman cu regretul că nu i-am mai prins la Cisnădioara, măcar am să-i văd acum într-un unplugged. Evident, nu va mai fi atmosfera de la Cisnădie, nu va mai fi nici Duncan acolo cu Vincet şi Danny, dar eu tot fericită sunt fiindcă am să-i văd din nou. Dacă o să mă simt cel puţin pe jumatate cum m-am simţit la ArtMania, înseamnă că o să fiu undeva în al 9-lea cer.

În altă ordine de idei, observ că pe meleagurile noastre vor călca şi nenii de la Moonspell. Vreau să ajung neapărat şi la ei, dar zău că mă enervează faptul că toate concertele bune pică fix anul ăsta când eu dau bac şi admiteri. DE CE?:((

M-am cam lenevit si n-am mai scris nimic in ultima vreme. De fapt, nici nu stiu daca e vorba de lene, ci mai mult de lipsa de timp.
E chiar amuzant cum anul asta, cand trebuie sa invat, prioritatea mea este sa dorm. Toata ziua visez la paturi in care sa ma intind si sa dorm pana nu mai stiu de mine. Aparent, trezitul de dimineata nu ma mai deranjeaza asa de tare si asta pentru ca nu prea mai stiu ce inseamna sa dormi pana pe la ora 14.00. In medie, apuc sa dorm cam 4-5 ore pe noapte. Ma tot intreb daca sufar de oboseala cronica. Ar trebui sa am cel putin 4 simptome din 8; si am. Macar a venit vacanta si sper si eu la mai multe ore de somn.
Da, clar, o stare de lehamite a pus stapanire pe mine si ma face sa repet la nesfarsit: “Nu am chef azi, nu am chef azi, nu am chef de nimic…”

Cheful meu de citit este aproape nul, iar cartile de psihologie ma scot deja din minti si rabdari. Am inceput sa ma trezesc noptile si sa incep sa rasfoiesc diferite materiale ca sa vad daca am retinut bine cine stie ce fraze. Partea cea mai dubioasa este ca momentan nu ma vad nicaieri. Parca sunt prinsa in timp, aici si acum. De restul nu mai am timp.

De asemenea, mi-e un dor cumplit de mare, dar ma gandesc ca mai e putin si macar pe ea am sa o revad…

sunt, sunt si iar sunt..cu “ne” in fata.
Sunt beat. Si ma clatin. Dar pot sta drept, nemiscat, nemuscat, daca dorinta imi va cere asta, cu un gest subtil de pleoapa.
Sunt om. Si sufar. Dar pot fi de neclintit, de neoprit, si sincer, ca un gand geros ori un fum canceros care iti umple plamanii, in oricare caz, de moarte.
Sunt neom. Si-s nefiinta. Sunt necunoscut, iar pentru cei cunoscuti sunt de neconceput, ca o idee democrata intr-un timp comunist.
Sunt nervos, nedormit.. si alte chestii cu ne- , dupa cum spun(ea)

Sunt.. si asta conteaza
Sau mai bine: pot fi!
Da.
Asta conteaza! “

Ex-Nihilo

Inspiratia intra prin ferestre…:)

“Am fost simplu si banal in noaptea aceea de-o culoare zahar brun. Pana la urma era doar o reuniune. Am rontait tot ce-am apucat pentru ca, n-o sa-ti vina sa crezi, erau altii mai infometati decat mine. Nu mai aveam ce roade. Mi-am ros unghiile de la maini si de la picioare, plus inca doua de la o domnisoara careia i s-a facut mila de mine. Am stat apoi unul langa celalalt si am ros timpul impreuna. Slava domnului ca am avut timp destul sa roadem.

Si ne-am tinut de mana.”
Ex-Nihilo

Poate ne mai intalnim si noi intr-un viitor apropiat ori indepartat; sau macar intr-un univers paralel…Ce zici?

Ma infasor intre cearceafuri, ma intorc de pe-o parte pe alta si incerc sa alung orice gand frumos, trist, infricosator sau dureros. Oameni, amintiri, visuri spulberate, timp apus, muzica ce ma obsedeaza, familie, prieteni sau iubiri expirate. Imi trec toate prin fata ochilor in cateva ore precum un film de proasta calitate.

Se spune ca vremea e frumoasa atunci cand in suflet e soare
Se spune ca ploaia-i mai rece atunci cand in suflet te doare

Vine dimineata, ma gaseste cu ochii pe pereti si ma intreba de unde am plecat si unde am ajuns. Ma asigur ca o cana de cafea rezolva treburile pana noaptea urmatoare in care reusesc sa adorm, chiar daca-s chinuita de aceleasi ganduri si altele noi…
Insomniile sunt din nou la moda…iar eu ma demodez tot mai tare…
Sunt nedormita, nervoasa, neodihnita, nepasatoare, neincrezatoare, necredincioasa, nedumerita, nerabdatoare, neindemanatica, negativista, nemultumita, nehotarata, neatenta si alte chestii cu ne-…

Se spune ca vantul nu bate deloc cand iubesti
Dar frunzele toate se misca, sa stii ca-mi lipsesti….Si chiar imi lipsesti! Always remember the days…