Back In Black

Recunosc, te vreau doar atunci cand tu nu ma vrei. Uneori ma trezesc cu zambetul pana la urechi cu gandul la tine. Alteori, insa, chiar nu-mi pasa…

Nu stiu cum de am eu norocul ca cei mai buni prieteni sa se indragosteasca de mine. Cum de persoanele pe care le vreau eu langa mine mai mult decat pentru niste luni adunate acolo, dispar din peisaj pentru ca ajung sa tina la mine altfel decat trebuie?

Nu zic nu, la inceput am avut si eu vinele mele. Si eu am dat sperante, si eu m-am aruncat in relatii cu cine nu trebuia, dar asta pana cand am realizat ca o prietenie este mai importanta decat o relatie fara viitor. De atunci am invatat ca o palma peste ceafa e cel mai bun medicament pentru pseudo-iubirile astea. Prioritar este sa nu mai las oamenii dragi sa-mi scape printre degete din cauza unor dorinte de moment.

Se pare insa ca m-am autoeducat degeaba. Ce mai conteaza a cui este vina daca rezultatul este acelasi? A refuza este echivalent cu a accepta. Eu nu mai fac mutari gresite, dar le faci tu pentru mine. Eu nu mai pasesc pe marginea prapastiei, dar tu cazi in ea si ma tragi si pe mine dupa tine.
Mi-este teama ca am esuat si nici n-am realizat, iar maine, poimaine o sa te pierd si pe tine. Si mai departe ce? O sa ramana in urma niste poze in care am cel mai frumos si cel mai sincer zambet; o sa ramana noptile in care am impartit acelasi pat; o sa ramana coatele pe care ti le dadeam sa nu mai sforai; o sa ramana diminetile in care ma cautai in somn pe partea stanga a patului, si-apoi cele in care radeam de tine; o sa ramana zilele de demult; o sa ramana fiecare alint; o sa ramana faptul ca mi-ai zis ca sunt cute cand ma enervez fiindca incep sa vorbesc repede si rastit si sa gesticulez; o sa ramana faptul ca mi-ai spus ca sunt frumoasa, ori ca ma iubesti; si-o sa mai ramana seara aia in care ai fi murit fericit doar pentru ca eu vorbeam cu ochii pe pereti…
Dar eu nu vreau sa ramana numai astea. Vreau sa ramai si tu. Mai avem de strans multe amintiri si pentru asta trebuie sa ne urmam drumul ca si pana acum, intelegi?

De cand sunt eu aia care face primul pas?

Trebuie sa ma apuc de scris, stiu ca trebuie, dar nu am absolut nici un chef. Apoi ma asteapta un vraf de carti ce se vor citite, iar eu pierd vremea in fata pc-ului. Ba parca as juca un NFS, ceva.
Clar trebuie sa gasesc ceva care sa ma motiveze, dar adevarul e ca nu imi pasa, iar pierdutul vremii imi convine de minune, chiar daca nu este in interesul meu sa fac asta.

Am chef de King Crimson si o cana de ceai sau de ciocolata calda. Tot ce-mi ramane de facut e sa deschid winampul si sa ma misc pana la bucatarie. Dar nu am chef nici sa ma ridic de pe scaunul asta.

Pe naiba! Astia de la net sunt niste oameni imposibili. As zice, de-a dreptul tampiti. Dupa ce s-au carat vreo saptamana cu scara ba pe stalpi, ba pe la mine prin curte, ba pe cine stie unde, au ajuns la concluzia ca habar nu au ce are netul meu de nu merge. Au bagat texte cum ca poate am un virus, ca-l vor trimite pe sefu’ cu laptopul sa verifice conexiunea si alte balarii. Sefu’ bineinteles ca nu a mai venit si, fiindca eram sigura ca vor fi doar vorbe in vant, mi-am carat, de la subsol, vechea unitate centrala. Am lasat-o eu frumos pana a doua zi de dimineata sa se incalzeasca, dupa care am probat-o.
Netul, cum era de asteptat, nu mergea nici asa. Deeeci, al meu pc nu avea nimic.
Toate rele si urate, am bagat cablurile in unitate si, ce sa vezi, netul misca, dar nu prea. Trimitea pachete, dar nu primea indeajuns de multe. L-am inchis si mi-am bagat picioarele urmand sa trec pe la ei dupa-amiaza sa-i intreb pana la urma ce se intampla. I-am sunat initial, dar nu au raspuns asa ca am revenit la planul intial.

M-au ametit ei acolo cum ca urmeaza sa schimbe nu stiu ce componente pe care le asteapta de doua ore si ca atunci o sa mearga si netul meu.
Am ajuns acasa si surprize, surprize, netul mergea. A intrat pe gugal, a intrat pe diferite site-uri cand dintr-o data s-a taiat firul, adicatelea a trebuit sa astept vreun minut sa se conecteze la un site amarat. Si dupa aceea numai asa o tinea. Am zis ca o iau razna. Am sunat la ei si mi-au spus ca ma suna inapoi in trei minute. Am asteptat. Culmea, au sunat. Erau probleme si la ei, asa ca urmau sa sune mai departe sa vada ce se intampla. Problema nu mai era de la mine.
A doua zi s-a rezolvat, netul mergea normal si eu rasuflat usurata.
Dar se pare ca am facut-o degeaba, pentru ca din acea dupa-amiaza(de vinerea trecuta) pana astazi eu am avut un net de tot rahatul. Messul ba merge, ba pica din 5 in 5 secunde. Nu exagerez. Ma logheaza si ma scoate intr-una. Am zis ca nu e posibil. Am renuntat la el ca sa nu-mi mai fac draci. De site-uri nici nu mai vorbesc. Ba merge bine, ba stau un minut sa intru pe el, ba nu gaseste deloc pagina. Pun pariu ca daca ii sun iarasi o sa imi spuna ca ei au controlat totul si ca e de la mine?

Buuuun, moving on, la mine pe strada se lucreaza. DA, acum, toamna, in anotimpul ploilor, s-au gasit sa lucreze. Nici nu vreau sa mai explic ce noroi de toata frumusetea troneaza in fata curtii mele. Si unde mai pun si faptul ca bocancii mei arata groaznic dupa ce ies de pe strada. Incredibil cat de neinspirati sunt unii oameni. Dar nu asta ar fi problema principala. Baiul este ca de dimineata(aka 13.30), cand dormeam si eu ca tot omul si visam la catelusi cu parul cret si pisicute cu fundinte, simt ca se misca patul cu mine si aud un sunet “inedit” de picamer. Dar nu orice fel de picamer, ci un fel de picamer-tractor cu care sparg ei strada si care, joyfully, astazi a poposit in dreptul casei mele, ca deh, trebuie sa sparga si aici, nu? Nu a avut nici un rost sa ma plang ca ” Handicapatii astia chiar nu au ce face decat sa ma chinuie pe mine? ce naiba i-a apucat sa vina acum, in perioada asta a anului, sa sparga strazile, sa ma trezeasca pe mine din somn si sa ma umple de noroi?”, fiindca ai mei au avut urmatorul raspuns: “Lasa, ca ai dormit destul. Foarte bine ca repara strada. Si daca nu mai vrei noroi vino pe strada cealalta”. Mda, si ohh the joy, invata la psihologie cu picamerul ala in cap.
Si nu numai la mine pe strada se lucreaza, ci si pe bulevard. Chiar ieri am ajuns manjita de noroi pe incaltari, fiindca intrasem prin niste gropi ce nu puteau fi evitate, atunci cand traversasem strada. Ah si ca bonus, nici semafoarele nu merg, asa ca trebuie sa astept sa mi se dea prioritate. Just great!
Ma simt indreptatita sa spun ca sunt inconjurata numai de nebuni!

Se spune prin targ(-sau mai precis- parerea psihologilor este) ca femeile proaste au mai multa trecere prin lume decat cele inteligente.De ce? Fiindca femeile inteligente creeaza complexe de inferioritate barbatilor. Mai precis, un barbat este foarte incantat cand da peste o tipa care stie sa-l asculte. Totusi, ce se intampla cand da peste o femeie cu care nu poate sa discute, de exemplu, despre meciul de fotbal? Ce se intampla cand trebuie sa se cenzureze, sa incerce sa faca o impresie buna si sa nu cada in penibil? Ce se intampla cand trebuie sa fie atent cu ceea ce spune? Ce se intampla cand aberatiile lui nu mai au trecere? Ce se intampla cand femeia care ii sta in fata vrea discutii ceva mai serioase in locul unor frectii la picior de lemn? Inevitabil, trece mai departe. Cauta alte tipe care nu-l solicita atat de mult. Cu alte cuvinte, se pare ca barbatii cauta femei proaste.

Macar de acum incolo nu o sa ma mai intreb de ce un tip bun sta cu o calamitate, in loc sa-si caute o partenera de al carei cap sa fie ceva.

Nu pot sa ma uit peste pozele sau peste clipurile alea. Am incercat sa-i ascult macar vocea, dar in cele din urma am apasat pe pause si-am inchis fereastra. Mda, se pare ca evit sa-mi amintesc momente care pentru mine au insemnat ceva si pentru altii nu au fost decat presuri bune sa te stergi pe picioare de noroiul zilelor ploioase.