Back In Black

Mi-am inchis telefonul peste noapte. Vroiam sa dorm pana tarziu si ma saturasem sa fiu deranjata de mesaje sau telefoane.
L-am redeschis tarziu, undeva, dupa-amiaza si-am vazut un mesaj de la o amica:
“Bei o cafea?”.
Cu toate planurile mele de a sta sa dorm, sa zac sau altele din acest ciclu, am sunat-o si am stabilit sa ne vedem in doua ore in locul in care mergem de obicei.

Grabita, imi cautam de imbracat prin sifonier cand mi-au picat privirile pe fereastra deschisa. Atunci am vazut ca afara e soare si pasarile ciripeau. Pe fundal se auzea Morcheeba-Let me see. Atunci mi-am zis stop!

Am zile in care ma trezesc dimineata, imi fac o cafea daca mai am timp si la 7 ies pe usa, urmand sa ma intorc la 10 noaptea. Sunt zilele alea in care nu mai am timp sa mananc, zilele in care alerg dintr-o parte intr-alta a Bucurestiului, zilele in care ma tarasc prin tot felul de mijloace de transport prin care pute a transpiratie si a usturoi, zilele in care ajung acasa si cad lata, zilele in care ma apuca 2.30 si-mi vine sa plang ca n-apuc sa dorm nici in noaptea aia.

Am ajuns sa nu mai am timp sa ma bucur de o melodie si nici macar n-am observat ca aproape a venit vara, iar eu inca umblu in cizme. Am obosit, m-am saturat sa ma comport de parca as fi bagata in priza sau sa iau calmante ca sa nu ma mai simt atat de tensionata. Visez paturi cu ochii deschisi, iar timpul mi-e din ce in ce mai limitat. Trebuia sa spun stop!

M-am linistit si-am plecat la cafea. Nu stiu exact din ce motiv, dar m-am simtit excelent. Poate compania, poate localul, poate muzica, poate faptul ca afara era soare si cald, iar eu eram imbracata lejer, fara negru, fara tocuri si nu caram dupa mine tot felul de mape.
Am iesit dupa 3 ore si jumatate din local si nici nu stiam cand a trecut timpul sau cand a plouat atat de mult. Mirosea a proaspat, a curat, a vara timpurie. Mi-am luat la revedere cu zambetul pe buze si-am plecat spre casa aproape fluierand de fericire…