Back In Black

M-am cam lenevit si n-am mai scris nimic in ultima vreme. De fapt, nici nu stiu daca e vorba de lene, ci mai mult de lipsa de timp.
E chiar amuzant cum anul asta, cand trebuie sa invat, prioritatea mea este sa dorm. Toata ziua visez la paturi in care sa ma intind si sa dorm pana nu mai stiu de mine. Aparent, trezitul de dimineata nu ma mai deranjeaza asa de tare si asta pentru ca nu prea mai stiu ce inseamna sa dormi pana pe la ora 14.00. In medie, apuc sa dorm cam 4-5 ore pe noapte. Ma tot intreb daca sufar de oboseala cronica. Ar trebui sa am cel putin 4 simptome din 8; si am. Macar a venit vacanta si sper si eu la mai multe ore de somn.
Da, clar, o stare de lehamite a pus stapanire pe mine si ma face sa repet la nesfarsit: “Nu am chef azi, nu am chef azi, nu am chef de nimic…”

Cheful meu de citit este aproape nul, iar cartile de psihologie ma scot deja din minti si rabdari. Am inceput sa ma trezesc noptile si sa incep sa rasfoiesc diferite materiale ca sa vad daca am retinut bine cine stie ce fraze. Partea cea mai dubioasa este ca momentan nu ma vad nicaieri. Parca sunt prinsa in timp, aici si acum. De restul nu mai am timp.

De asemenea, mi-e un dor cumplit de mare, dar ma gandesc ca mai e putin si macar pe ea am sa o revad…

sunt, sunt si iar sunt..cu “ne” in fata.
Sunt beat. Si ma clatin. Dar pot sta drept, nemiscat, nemuscat, daca dorinta imi va cere asta, cu un gest subtil de pleoapa.
Sunt om. Si sufar. Dar pot fi de neclintit, de neoprit, si sincer, ca un gand geros ori un fum canceros care iti umple plamanii, in oricare caz, de moarte.
Sunt neom. Si-s nefiinta. Sunt necunoscut, iar pentru cei cunoscuti sunt de neconceput, ca o idee democrata intr-un timp comunist.
Sunt nervos, nedormit.. si alte chestii cu ne- , dupa cum spun(ea)

Sunt.. si asta conteaza
Sau mai bine: pot fi!
Da.
Asta conteaza! “

Ex-Nihilo

Inspiratia intra prin ferestre…:)

“Am fost simplu si banal in noaptea aceea de-o culoare zahar brun. Pana la urma era doar o reuniune. Am rontait tot ce-am apucat pentru ca, n-o sa-ti vina sa crezi, erau altii mai infometati decat mine. Nu mai aveam ce roade. Mi-am ros unghiile de la maini si de la picioare, plus inca doua de la o domnisoara careia i s-a facut mila de mine. Am stat apoi unul langa celalalt si am ros timpul impreuna. Slava domnului ca am avut timp destul sa roadem.

Si ne-am tinut de mana.”
Ex-Nihilo

Poate ne mai intalnim si noi intr-un viitor apropiat ori indepartat; sau macar intr-un univers paralel…Ce zici?

Ma infasor intre cearceafuri, ma intorc de pe-o parte pe alta si incerc sa alung orice gand frumos, trist, infricosator sau dureros. Oameni, amintiri, visuri spulberate, timp apus, muzica ce ma obsedeaza, familie, prieteni sau iubiri expirate. Imi trec toate prin fata ochilor in cateva ore precum un film de proasta calitate.

Se spune ca vremea e frumoasa atunci cand in suflet e soare
Se spune ca ploaia-i mai rece atunci cand in suflet te doare

Vine dimineata, ma gaseste cu ochii pe pereti si ma intreba de unde am plecat si unde am ajuns. Ma asigur ca o cana de cafea rezolva treburile pana noaptea urmatoare in care reusesc sa adorm, chiar daca-s chinuita de aceleasi ganduri si altele noi…
Insomniile sunt din nou la moda…iar eu ma demodez tot mai tare…
Sunt nedormita, nervoasa, neodihnita, nepasatoare, neincrezatoare, necredincioasa, nedumerita, nerabdatoare, neindemanatica, negativista, nemultumita, nehotarata, neatenta si alte chestii cu ne-…

Se spune ca vantul nu bate deloc cand iubesti
Dar frunzele toate se misca, sa stii ca-mi lipsesti….Si chiar imi lipsesti! Always remember the days…

Recunosc, te vreau doar atunci cand tu nu ma vrei. Uneori ma trezesc cu zambetul pana la urechi cu gandul la tine. Alteori, insa, chiar nu-mi pasa…

Nu stiu cum de am eu norocul ca cei mai buni prieteni sa se indragosteasca de mine. Cum de persoanele pe care le vreau eu langa mine mai mult decat pentru niste luni adunate acolo, dispar din peisaj pentru ca ajung sa tina la mine altfel decat trebuie?

Nu zic nu, la inceput am avut si eu vinele mele. Si eu am dat sperante, si eu m-am aruncat in relatii cu cine nu trebuia, dar asta pana cand am realizat ca o prietenie este mai importanta decat o relatie fara viitor. De atunci am invatat ca o palma peste ceafa e cel mai bun medicament pentru pseudo-iubirile astea. Prioritar este sa nu mai las oamenii dragi sa-mi scape printre degete din cauza unor dorinte de moment.

Se pare insa ca m-am autoeducat degeaba. Ce mai conteaza a cui este vina daca rezultatul este acelasi? A refuza este echivalent cu a accepta. Eu nu mai fac mutari gresite, dar le faci tu pentru mine. Eu nu mai pasesc pe marginea prapastiei, dar tu cazi in ea si ma tragi si pe mine dupa tine.
Mi-este teama ca am esuat si nici n-am realizat, iar maine, poimaine o sa te pierd si pe tine. Si mai departe ce? O sa ramana in urma niste poze in care am cel mai frumos si cel mai sincer zambet; o sa ramana noptile in care am impartit acelasi pat; o sa ramana coatele pe care ti le dadeam sa nu mai sforai; o sa ramana diminetile in care ma cautai in somn pe partea stanga a patului, si-apoi cele in care radeam de tine; o sa ramana zilele de demult; o sa ramana fiecare alint; o sa ramana faptul ca mi-ai zis ca sunt cute cand ma enervez fiindca incep sa vorbesc repede si rastit si sa gesticulez; o sa ramana faptul ca mi-ai spus ca sunt frumoasa, ori ca ma iubesti; si-o sa mai ramana seara aia in care ai fi murit fericit doar pentru ca eu vorbeam cu ochii pe pereti…
Dar eu nu vreau sa ramana numai astea. Vreau sa ramai si tu. Mai avem de strans multe amintiri si pentru asta trebuie sa ne urmam drumul ca si pana acum, intelegi?

De cand sunt eu aia care face primul pas?